REPORTAJ| Ce nu s-a văzut și auzit la manifestaţiile organizate de AUR la Iași, de Mica Unire

Publicat: 24/01/2022, 17:35

Manifestația organizată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) la Iași cu ocazia zilei de 24 ianuarie a încălcat toate normele sanitare în vigoare. 

Deși săptămâna trecută Primăria Municipiului Iași a anulat toate evenimentele publice care urmau să aibă loc de Ziua Unirii Principatelor, din cauza incidenței de peste 6 la mie atunci, peste 7 acum, în centrul Iașului s-au adunat și apoi au mărșăluit pe străzi mii de oameni, cei mai mulți fără să poarte măcar masca de protecție și fără să respecte măsurile de distanțare. Au făcut-o încurajați de liderii AUR, care le-au spus de mai multe ori că este o manifestație „fără botniță și fără lesă” și care le-au ținut discursuri ultra-naționaliste.

„Este timpul să ne luăm țara înapoi”

„Vom sărbători împreună ziua noastră și nu băgăm în seamă toate insectele, toți viermii care ne conduc, din păcate. Este timpul să ne luăm înapoi istoria”, strigă George Simion cocoțat pe statuia lui Ștefan cel Mare din Piața Palatului Culturii din Iași.

În jurul lui, fâlfâie aproape înghețate zeci de drapele cu inscripțiile „libertatea, familia, credința, națiunea” ținute în mâini de oameni fără mască.

De dimineață, de la ora 9.00, grupuri de manifestanți veniți din toată țara s-au strâns în centrul orașului și apoi au plecat în marș către Piața Unirii din Iași unde au dansat Hora Unirii și au ascultat muzică populară. S-au regăsit și s-au regrupat după județele din care veneau.

Sunteți din grupul de la Constanța? Haideți aici, unde suntem toți”, i-a spus un bărbat unei femei care se rătăcise de ceilalți.

Simion a promis mulțimii că nu va fi o mișcare de protest și nici nu va fi menționat numele niciunui politician.

În schimb, deși legea prevede că pot fi organizate manifestații doar cu un număr limitat de 100 de persoane trecute prin boală, vaccinate sau cu test negativ, au fost prezente pe toată durata manifestației mii de persoane, iar masca a fost doar un accesoriu opțional pentru aceștia. Inclusiv jandarmii au mers printre grupurile de oameni și le-au oferit măști, pe care însă foarte puțini dintre cei care au acceptat măștile le-au și purtat.

Astăzi am venit pentru Ștefan cel Mare, pentru Alexandru Ioan Cuza, am venit să arătăm că se poate face Hora Unirii la Iași”, spune George Simion care aproxima de la început că s-au strâns 1.500 – 2.000 de oameni. Lângă el, cineva i-a spus că erau chiar 3.000 de oameni. În Piața Palatului Culturii au fost de fapt câteva sute, iar în Piața Unirii, după ce s-au întâlnit și cu alte grupuri aduse din alte județe, s-au strâns aproximativ 2.000 de oameni.

Rugăciuni și scandări despre Unire

Mulțimea a plecat în jurul orei 10.00 din fața Palatului Culturii în marș scandând „să trăiască și înflorească Moldova, Ardealul și Țara Românescă”, dar și „Basarabia e România”. Cei care au condus coloana au ținut un banner mare, vopsit în tricolor pe care era scris „Unirea, obiectiv național”, iar în fața lor un bărbat și o femeie îmbrăcați în costum național au ținut o coroană de flori pe care urmau să o depună în Piața Unirii.

În drumul lor de la Palatul Culturii spre Piața Unirii din Iași s-au oprit de mai multe ori pe Bulevardul Ștefan cel Mare unde circulația era parțial întreruptă – prima dată în fața Mănăstirii Trei Ierarhi, pentru a rosti în cor rugăciunea „Tatăl nostru”. În interiorul mănăstirii, la acea oră era oficiată slujba de pomenire pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la care au participat autoritățile locale.

Moldova spune nu extremismului”, era mesajul de pe bannerul cu care au fost întâmpinați manifestanții AUR în Piața Unirii de organizațiile pro autostradă și pro dezvoltare din Moldova – „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Împreună pentru A8” și „Reset”. Aceștia au organizat la baza statuii lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii un protest prin care au semnalat din nou lipsa investițiilor în regiunea Moldovei și diferențele de dezvoltare dintre Moldova și restul României. Pe pancartele și bannerele care erau lipite de gardurile de protecție scria „AUR și Șoșoacă nu reprezintă Iașul” și „Moldova – regiune liberă de fascism”.

Între manifestanții celor două grupuri s-a iscat o ceartă generală, care a fost însă acoperită de cântecele patriotice din boxele aduse și purtate pe umăr de cei de la AUR. „Hai lasă-mă, cui îi trebuie autostradă?”, țipa din rândul mulțimii AUR un bărbat în vârstă, cu șapcă pe cap, care tocmai se poziționa să îi vadă mai bine pe cei care urcau pe scena improvizată. Liderii AUR și-au ținut discursurile de pe treptele Hotelului Grand Traian din Piața Unirii, au adus chiar și un copil care să recite poezia „Doina” a lui Mihai Eminescu.

„Să vină să ne omoare, noi nu ne temem decât de Dumnezeu”

În timp ce mulțimea s-a prins într-o horă ad-hoc a Unirii, George Simion a fost stropit cu cerneală pe față de către un bărbat, momentul fiind asemănător cu cel de la adunările de anul trecut când primarul Mihai Chirica a fost stropit cu iaurt. Surprins de gest, Simion nu a apucat decât să își dea jos fularul galben de la gât, iar un bărbat i-a oferit fesul de pe cap cu care s-a șters pe toată fața.

„Uitați ce-i fac lui George Simion, uitați, Klaus Iohannis, hoții României”, strigă liderii AUR de pe trepte, iar mulțimea răspunde imediat „hooooțiiiii”. Promisiunea lui George Simion de la începutul zilei de a nu fi scandat numele niciun politician a căzut repede. Oamenii din fața scenei au continuat să strige hipnotizați „bravoo George, dă-i în judecată, nu ceda”.

După incident, George Simion s-a urcat din nou pe trepte, la microfon, ca să le spună oamenilor că nu se teme de nimic și că se aștepta la un astfel de gest, dar e mândru că a reușit să ofere ieșenilor o sărbătoare. Trei cântăreți de muzică populară, Margareta Clipa, Ion Paladi și Angelica Flutur, au acceptat să cânte „pro bono” la finalul manifestației.

„Pot să arunce cu orice în noi că nu ne intimidează. Doar hoții se tem, noi nu ne temem decât de bunul Dumnezeu, vă iubim pe toți. Până acum, horele la Iași erau făcute separat, autoritățile într-o parte și, cum spun ei, «prostimea» în cealaltă parte. Acum suntem cu toții împreună și pot să trimită orice om să vină să ne omoare, să ne împuște, să ne facă dosare penale sau să ne aresteze. Mi-au dat pe față cu albastru din tricolorul României, am pe față tricolorul României”, a mai spus Simion în discursul său.

După manifestația de la Iași, reprezentanții AUR urmau să mai ajungă pe 24 ianuarie în alte patru orașe – Roman, Târgu Neamț, Piatra Neamț, dar și la Focșani.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?